EPISODUL 1

            „Ca să răspundem la această întrebare, să ne mai punem una:

            Păsările şi animalele au idee de număr ?

            Da, fiindcă dacă li se ia un ou din cuib, când au fost două sau trei, ele îşi dau seama şi părăsesc cuibul; tot aşa dacă se rătăceşte un pui, lipsa lui este observată şi puiul căutat. Despre câinele ciobănesc, căruia i se încredinţează o turmă, nici nu mai încape vorbă; el bagă de seamă lipsa oilor rătăcite. Aşa fiind, nu ne putem îndoi că ideea de număr, considerat ca o mulţime de obiecte, trebuie să le fi venit oamenilor încă de pe primele trepte ale evoluţiei lor, când mai trăiau prin copaci, de-a valma cu maimuţele, de pe când nu-şi ridicaseră bine „capul de jos, chemat de soare”, cum scrie poetul Tudor Arghezi.

            După ce prea îndepărtații noștri strămoși au coborât din copaci și s-au aciuat prin peșteri, lucrurile pe care le adunau în jurul lor – pietre, rădăcini și fructe, piei, oase, coarne sau dinți, scoici și multe altele – stăteau grămezi-grămezi. Mai târziu, când au început să domesticească păsările și animalele, alte grămezi s-au adăugat la cele existente. În aceste împrejurări, oamenii s-au deprins cu grămezile, mulțimile sau colecțiile tot așa cum s-au deprins cu copacii, pământul, apa.

            Cu timpul au găsit și un mijloc de a deosebi o grămadă de alta, compuse din același fel de obiecte, dar în număr diferit.

            Odată, doi tineri au adunat fiecare câte o grămadă de scoici ca să facă coliere. Înainte de a le găuri, au hotărât să compare mărimea grămezilor lor:

• Hai să vedem care colier are să fie mai lung ?

• Hai. Uite, eu pun o scoică aici, lângă mine.

• Și eu pun una de a mea, lângă mine.

• Acum mai pun una, lângă cealaltă.

• Și eu mai pun una, lângă a mea.

Au continuat să adaoge tot una câte una, până când în grămada unuia dintre ei nu a mai rămas nici o scoică. Acesta a înțeles că are mai puține scoici și colierul lui va fi mai scurt decât al prietenului său. Dar prietenul îl bate pe umăr și continuă să pună el, din grămada lui, câte o scoică, când într-o parte când în cealaltă, până le termină. A mai rămas una stingheră. Pe aceea o lasă deoparte și amândoi râd satisfăcuți: vor avea coliere la fel de lungi! “

BIBLIOGRAFIE: Florica T. Câmpan – CUM AU APĂRUT NUMERELE – Editura Ion Creangă 1972.